În mediul de business actual, schimbările sunt permanent întâlnite, iar adaptarea este cuvântul cheie. Un concurent poate deveni partener, un partener poate deveni client și un client poate deveni concurent. Soluția nu este să refuzăm să vedem aceste schimbări, ci să sprijinim o nouă formă de avantaj competitiv: relații cu rezultate reciproc avantajoase.

Studiul Qlik – 10 Business Intelligence and Data Trends explică de ce trebuie să ne obișnuim cu o nouă strategie de business în 2023, având datele în prim plan.

Vă prezentăm pe scurt, câteva din trendurile pe care partenerul nostru, Qlik le punctează la început de an.

Lanțurile de aprovizionare au nevoie de date actualizate  în timp real: ultimii ani au fost o adevărată provocare pentru lanțurile de aprovizionare – de la producerea autovehiculelor sau pieselor necesare în această industrie, până la cea a electrocasnicelor sau construcții, fiecare lanț de aprovizionare a întâmpinat provocări și au căutat soluții optime pentru a nu fi afectat consumatorului final.

Pentru a acoperi nevoia consumatorilor, oamenii din companiile cheie au început să urmarească mai îndeaproape stocurile, producția, vânzările. Astfel, din companii care nu își contruiau strategia de dezvoltare în baza datelor s-au transformat în companii care iau decizii bazate pe date actualizate în timp real.

“By 2027, 60% of spending on data capture and movement technology will be on streaming data pipelines, enabling a new  generation of real-time simulation, optimization,  and recommendation  capabilities. 

Viteza de decizie – la scară: odată ce avem la dispoziție date actualizate în timp real, următorul pas este să luăm decizii în același ritm. Viteza de decizie la scara se referă, de asemenea, la scăderea timpului necesar oamenilor pentru a găsi date și creșterea frecvenței cu care ei acționează asupra acestora. Pe lângă tehnologie, alfabetizarea datelor este un factor cheie pentru asta. Astfel, viteza de decizie crește considerabil atunci când lucrăm cu modele de date care pot fi analizate ușor. 

Colaborarea om – inteligență artificialăîn spațiul datelor și al analizei, capacitățile limbajului natural vor avea implicații uriașe asupra modului în care interogăm, interpretăm și raportăm informațiile. Vom găsi nu numai datele pe care le căutăm, ci si datele despre care nu ne-am gandit să întrebăm.

Datele încurajează acțiunea: dintotdeauna, motto-ul nostru, al celor care lucram cu datele este următorul: oferă informații potrivite, utilizatorului potrivit la momentul potrivit. Acest lucru este acum valabil mai mult ca niciodată.

„By 2025, data stories will be the most widespread way of consuming analytics, and 75% of stories will be automatically generated using augmented analytics techniques.” 

Consolidarea pieței deschide noi oportunități: într-o lume din ce în ce mai fragmentată, există și o tendință de piață în direcția opusă: convergența. Asistăm, astfel la consolidarea sistemelor anterior ignorate, precum integrarea datelor, managementul, analizele/AI, vizualizarea, știința datelor și automatizarea.

Combinarea acestor funcții deschide oportunități care înainte erau rar întâlnite sau deloc, facilitând colaborarea celor care gestionează datele cu cei care le analizează.

Inteligența artificială la un nivel mai ridicat: după cum am menționat în punctul anterior, analiza, automatizarea și AI se îndreaptă spre același punct, ajungând să se suprapună șa un moment dat. În acest proces, ele se completează, generând noi perspective de business care nu au fost posibile înainte.

Utilizând AI nu înseamnă că implicarea umană nu va mai exista, ci, că ea va fi dusă la un nivel superior. Inteligența artificială poate automatiza anumite sarcini manuale de pregătire a datelor, astfel încât valoarea umană să își lase amprenta și mai puternic: decizii & acțiuni importante luate în momente cheie 

Acestea ar fi, pe scurt cateva trend-uri pe care în Business Intelligence pentru anul 2023. Studiu complet aici:

Dacă vrei să rămâi la curent cu toate noutățile din industrie, te poți abona la newsletter-ul nostru lunar chiar aici:
Cu bine,

Echipa Relevance

Top 10 BI & Data Trends 2023

Lasă-ne adresa de email pentru a vedea documentul.

You have Successfully Subscribed!